luni, 26 octombrie 2015

”Capitala muzicii și valsului”, varianta rurală

”Dar credeam că ești foarte bogată și locuiești în districtul 1 și ai vedere la Stephansdom.” îmi spunea un coleg de facultate armean, acum jumătate de an, când i-am zis că stau în districtul 2.

Acum mai adaug un 2 când scriu codul poștal. Cartierul în care stau e foarte liniștit, rar mai vezi câte un om sau câte o femeie făcând jogging sau plimbându-și câinii pe malul Dunării. În casa vizavi de geamul meu, soții Bauer se trezesc fericiți în weekend la 8 dimineața, își fac un sendviș cu Marillenkonfitüre și beau câte o cană de Melange. În timp ce doamna Bauer îngrijește grădina din fața casei și lustruiește argintăria, domnul Bauer își descarcă bărcuța din BMW, după o seară petrecută pe Donauinsel, și pregătește mașina pentru a pleca amândoi să-și vadă nepotul care are meci de fotbal lângă stadionul Ernst Happel. Înainte de culcare, stau ghemuiți în foișorul din curte, savurând viața într-o lume perfectă în care ”nimeni nu scapă scrum pe jos și hârtia igienică nu se termină niciodată”.

***

Mutatul în sine, căratul bagajelor dintr-o parte în alta și instalarea au fost obositoare, dar după câteva zile am putut să mă bucur de noua mea cameră de cămin, pe care n-o mai împart cu nimeni, din fericire. De fapt nici pe cealaltă nu o împărțeam, dar când o bucată din apartament e comună, iar între tine și ciumpalac nu e decât un perete de rigips, e posibil să mai cedezi nervos din când în când, să mai vrei să chemi poliția ș.a. În fine, deși nu sunt blocuri din Jetson's noi construite și nici supermarketuri unde stau acum, pot ajunge ușor oriunde. Stația de metrou de pe linia care leagă mama ciorilor  țărănoaia   zona mea de centrul Vienei și atracțiile turistice (muzeele, Opera, tonetele de kebab, BP, Agip, OMV etc.) a fost construită recent, așa încât fac maxim 20 de minute până la facultate, fără să mai schimb mijloacele de transport. Singurul lucru pe care în anul I nu credeam să-l fac vreodată a fost gătitul. Plita electrică mi se pare cea mai cool invenție pentru cineva căreia îi era frică să aprindă un chibrit. În primele weekenduri a fost mai dificil, căci în primul an nu am fiert nici măcar un ou și nici nu suntem toate iubita lui Jamie Oliver. Am mâncat mușchiuleț de porc la tigaie semi-crud și omletă franțuzească în baie de ulei, dar am supraviețuit și mă perfecționez pe săptămână ce trece. Dacă încep să pic examene am opțiuni.

Îmi pare rău că nu mi-am invitat prietenii de aici la petrecere de casă nouă, crezând că nu pot îngrămădi atâția de oameni într-un spațiu atât de mic. O colegă de facultate mi-a demonstrat contrariul invitând într-un apartament de 4 camere vreo 70 și ceva de oameni care la rândul lor au mai adus pe câte cineva. Îmi plac petrecerile de casă nouă, nu fiindcă nu ai unde să respiri sau îți vezi gazda la venire și, dacă ai noroc, la plecare, ci pentru că lumea nu se face praf și sunt o ocazie de a-ți crea contacte care îți vor fi de folos în viitor. Începusem să scriu un text despre networking pe care nu l-am mai terminat, iar ideea era că nu știi niciodată când când vei ajunge să colaborezi cu cei pe care îi întâlnești și cu care vei ține legătura, când vei apela la ei sau mai ales, când vor apela ei la tine, căci e important pe cine cunoști, dar mai important e cine te cunoaște. Recunosc, a spune: ”Fac masterul în biomatematică și tema lucrării mele de licență a fost ”Dinamica proceselor stochastice și aplicațiile lor în medicină”” e o bună replică de agățat, mai ales când e plasată între o glumă despre dialectul din Vorarlberg și un discurs despre cât de frumos e Myanmar în comparație cu Thailanda sau Vietnam, dar am descoperit că niște oameni foarte răsăriți, care au văzut lumea sau care se specializează pe ceva ce m-ar interesa mai departe îmi vor fi viitori colegi de muncă sau colaboratori.

Simt nevoia să dezvolt termenul ”răsăriți”, pentru că am observat la ei că asta nu se rezumă la a-ți termina studiile și a avea un job sigur, ci presupune și control emoțional, altruism și abilitatea de a construi relații valoroase cu cei din jurul tău. Am mai scris despre asta de mai multe ori și o să o repet până când lumea n-o să-și mai pozeze caietele în sesiune, n-o să mai plângă pe internet după fost/ă și n-o să își mai caute unul nou/una nouă dându-i like-uri la selfie-uri cu botic întredeschis și încercare nereușită de privire inteligentă: nu crești și nu ai relații sănătoase dacă acorzi mai multă importanță expunerii vieții personale pe care vrei să o ai decât persoanei care ești de fapt. Poate mă consum prea mult din cauza subiectului ăsta, dar rămân la părerea că metoda cea mai bună ca să te dezvolți e să faci ceva productiv care îți place și să ieși în lume să cunoști oameni, fără să ai prejudecăți. (Mi-am amintit de ce mai apărea pe net în perioada aia când s-au stabilit cotele de refugiați pentru fiecare stat. Căci da, nimic nu poate fi mai plin de cojones decât să dai like la o pagină de Facebook împotriva refugiaților.) Mă uimește și mă enervează să văd oameni care au creier și posibilități financiare complăcându-se într-un simpleton-ism din care nu vor să iasă. Când aia atâta informație la dispoziție și atâtea lucruri pe care le poți încerca, e ilogic să spui că te plictisești și că aștepți horoscopul să-ți prezică un viitor iluminat de ecranul smartphone-ului pe care citești zilnic articolele din Click.

***

De Ziua Națională am prins vreme bună, astfel că m-am dus să fac baie de mulțime prin centru și să mă plimb printre tancuri și standuri cu vată de zahăr. Interesant e că doar de 60 de ani austriecii serbează Ziua Națională pe 26 octombrie. La acea vreme au existat mai multe propuneri de date la care să se sărbătorească, dar cea la care Austria a devenit neutră a ieșit câștigătoare. Nu e nimic spectaculos în evenimentele din oraș, dar traficul nu e oprit, fiindcă au piețe sau spații special amenajate pentru așa ceva, iar lumea nu se calcă în picioare încercând să prindă ultimul cârnat în chiflă la ofertă. Deși în cele 73423648 de zile libere pe an totul este închis, vreau să profit de acum înainte de weekendurile prelungite ca să explorez și restul Austriei. Azi am ajuns abia până la gara din sud, dar până lunea viitoare poate iau și un tren.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu