luni, 27 iulie 2015

7 lucruri pe care le-am învățat făcând practică în România

La sfatul unui prieten din Viena, care mi-a recomandat să fac un stagiu de practică în țară mai întâi, care mai târziu mă va ajuta să fiu acceptată pentru unul în Austria, am decis să fac ceva productiv vacanța asta și să mă apuc de treabă în domeniul financiar. Teoretic, nu am voie să spun ce-am văzut/auzit în instituție, dar oricum n-aveam intenția să divulg informațiile confidențiale, chestiile de servici etc., așa că o să povestesc despre lucrurile pe care le-am învățat în timpul stagiului la persoana a doua ca să pară că le scriu la modul general (o să iasă o mare varză.)

Așadar:

1) Dacă abia te-ai întâlnit cu directorul și deja te întreabă de câte ore de practică ți-a cerut facultatea să ai pe adeverință, spune-i că nu ai venit la cererea facultății, ci ca să înveți. Arată entuziasm, spune-i ce cunoștințe ai și cum ai vrea să le aplici. Oricum va vrea să amâne și te va trimite acasă în prima zi (și a doua, dacă nu știi să te impui) și oricum nu-ți va da nicio adeverință, că doar dacă faci ceva pentru tine și CV-ul tău super-șmecher, la ce îți trebuie un document ca să ateste asta?

2) Nu vei aplica nimic, n-ai ce și n-ai cu cine, așa că înghite cuminte sutele de pagini pe care ți le dă să le citești (fără sarcasm aici, e informație pe care o găsești și în alte părți, dar dacă ai ocazia acum, ia și papă). Pregătește-te pentru testarea de la final pe care nici n-o vei primi. Pune întrebări când nu înțelegi ceva. Pune-ți întrebări despre pregătirea profesională a șefului când nu știe sau nu vrea să-ți răspundă.

3) Fii politicos și sociabil cu ceilalți angajați, chiar dacă ești copchilu' ăla de douăj' de ani care ce știe el și ce naiba caută aici. Nu știi cât de rar au parte de așa ceva. Când nu îi insultă șeful, stau inerți în birouri fără să spună nimic. Sau înjură. Sau se pun pe plâns.

4) Pupindosismul în lanț e boală incurabilă.

5) La fel și caprovecinita (termenul îi aparține, cred, lui Radu Paraschivescu). Altfel, gândesc ei, nu se poate supraviețui.

6) Cu toate astea, reușești să faci o impresie bună. Te alegi chiar cu o invitație la o conferință. Nu știe nimeni despre ce e evenimentul fancy, dar ți se zice că merită, fiindcă se dă de mâncat și băut gratis. Și ”sigur are legătură cu ce vrei tu să lucrezi”. Refuză politicos, căci mai degrabă are de-a face cu ce lucrează ei.

7) Nu te milogi pentru adeverința aia. De fapt, nu te milogi pentru nimic, niciodată. E nedemn să-i ceri asta cuiva care e pus director, dar din punct de vedere academic a ajuns la level Spiru după 40 de ani.

Ca să închei, sunt conștientă că după anul I am mai degrabă cunoștințe teoretice și că nu m-am dus la sediul central, ci la o sucursală. Poate trebuia să caut în altă parte sau poate era mai bine dacă nu mă acceptau deloc. De asemenea, presupun și sper că nu peste tot e așa, dar, deși inevitabil compar cu ce am văzut în Occident, nu sunt singura care se plânge de un astfel de mediu și mod (ineficient) de lucru, precum și de incompetența unora.

Data viitoare încerc în străinătate; probabil atunci o să fiu mai în măsură să compar. Îmi pare rău mereu când zic asta, dar nup, deocamdată nu văd de ce m-aș întoarce.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu