luni, 2 septembrie 2013

Sunt multifuncţională

Acum două săptămâni, ca o gospodină eroină ce sunt, m-am apucat de făcut curăţenie în umilu-mi cuibuşor. Am donat şi aruncat, cred, jumătate din ce aveam în camera mea, iar cealaltă jumătate o voi pune în curând în vânzare, când începe febra cumpărăturilor şi voi face o supermegaofertă cu preţuri incredibil de mici. Deocamdată se aude ecou şi când bat la tastatură, aşa de goale-s rafturile faţă de cum erau.

Mă simţeam precum Albă ca Zăpada fluturând din mătură şi parcă auzeam cântecul piticilor în fundal: "Aiho, aiho, suntem pitici mişto/ Fiufiufiu fiufiufiufiu/ Aiho, aiho". Sau în sfârşit, ca Albă ca Zăpada căţărată pe geam, cu un picior pe calorifer şi unul în gol, spălând geamurile şi eventual auzind numai partea cu "Fiufiu". Din cauza asta am cedat psihic şi fizic după câteva zile, aşa că mi-am luat bocceluţa şi am plecat frumos la munte.

A fost exact ca în Viena: ploaie şi frig, numai că de data asta am avut grijă să-mi iau haine groase, pe care de altfel le-am purtat şi în cameră. Pe afară nu prea am ieşit să caut veverţie şi lupuleţi, ca o iubitoare de natură ce sunt; nu ştiam să merg pe unde era uscat şi mă afundam în noroi la fiecare doi paşi, totul sub privirile unui câine indolent, care probabil mă credea mai deşteaptă, dar na, se mai înşală şi el.

În schimb am vizitat superbul oraş Rădăuţi. Acolo toată lumea numără bani, de la racheţi bărbaţi în toată firea, până la babe şi copii. Străzile erau pline în timpul săptămânii, în miezul zilei, cu toată populaţia ronţăind covrigi sau bând bere la PET pe trotuare. Stăteam pe terasă şi mă întrebam ce caut eu singură acolo, cu toţi racheţii orăşenii cu ochii pe mine sau pe geanta mea. M-am îndopat cu nişte prăjituri de la o cofetărie foarte faină şi am plecat imediat unde eram cazată, chiar dacă asta ar fi însemnat să fac frigul pentru încă o zi-două.

Acum m-am reîntors în cuibuşorul meu cald şi curat şi m-am reapucat de şofat. La cât de mult am amânat orele, sper să iau carnetul până îmi dau doctoratul, însă momentan mă străduiesc să nu răresc sinucigaşii de pe carosabil sau să nu mai buşesc maşina într-un copac. Măcar e mai răcoare acum şi nu mă mai fierb în maşină, ca in iulie-august, când instrucotrul nu ştia să activeze decât GD-urile (adică geamurile deschise). Ţin să mărturisesc că am o părere deformată despre felul cum conduc, şi anume că după 15 ore încă mi se pare ok să merg cu 60 la oră pe jumatea de pod de la Narcisa şi nu văd care-i problema că nu deosebesc stânga de dreapta. La simţul direcţiei pe care nu-l posed, pentru mine e tot aia. O s-o fac şi pe asta, la cât de multifuncţională am fost vara asta, oricum într-un an o să mă plimb numai cu metroul. Dar până atunci urmează o perioadă full.

P.S:: Între timp poate mai băgaţi şi voi un ochi aici: http://dunedecuvinte.wordpress.com/ Sunt agentul autorului şi voi fi răsplătită dacă îi fac trafic pe blog.