vineri, 3 mai 2013

Sunt grasă, frumoasă şi pe vecini nervoasă

După o lungă absenţă, revin cu noi detalii din viaţa mea palpitantă.

Săptămânile trecute am avut ocazia să întâlnesc un grup de tineri evrei veniţi aici într-un schimb de experienţă. Mai iegzact, Ştef mi-a spus că pot să vin şi eu cu ei să-i cunosc, deşi nu eram în proiect, în fond mi-ar prinde bine. Ajung în locul unde trebuia să ne întâlnim. Ştef face prezentările, în timp ce eu încercam să le reţin numele:

"Hello, guys. I'm not in the project. What was your name, sorry? Nice to meet you. No, I'm not in the project. Hellooo, your name was--, sorry? No, no, I'm not part of this project."

Mă simţeam ca în filmul acela, The Eagle Has Landed, cu spionii în taberele inamice.

A urmat o lungă discuţie despre firme de ţoale şi preţuri.

"So most of us don't wear Vans, because the company was founded by neo-nazis and Germans don't really like us." explică o tipă.

The Eagle Has Landed, clar.

După aceea ne plimbăm prin parc şi facem nişte poze, timp în care apuc să-i cunosc mai bine.Ghidul era de-al nostru şi vorbea o engleză perfectă ("Leţ uolc end si dă...astea, cum le zice, egzibiţ") Israelienii erau oameni foarte de treabă, deschişi şi veşnic dornici să ne înveţe înjurături în limba lor. La sfârşitul zilei oricum vor fi ştiut, la rândul lor, cam la fel de multe cuvinte murdare ca şi un camionagiu. După "dă nais uolc" în parc a trebuit să revenim la hotel.

Când ajungem înapoi în cameră, discutăm şi mai mult despre ţoale, preţuri şi mâncare. Una din tipe ne dă să gustăm o chestie scumpă ce arăta a batoane din alea pentru slăbit şi avea gust de mâncare pentru găini.

"This one's really goood, but it's expensive."

Pfai, ce-aş mai fi mâncat vreo două.

După ce ne sunt prezentaţi iubiţii evreicelor, care le trimiteau declaraţii de dragoste pe IPhoane şi Samsunguri, veni vorba de tinerele de vârsta noastră din Israel, obsedate de greutatea lor. Mă aşteptam să-mi spună că-s skinny şi anorexică atunci când una din ele mi-a spus să mă ridic în picioare şi a apucat colţul rochiţei.

"Do you mind if I...?" Studiază exponatul timp de câteva secunde. "Well, girls like you consider themselves fat in Israel."

Şi eu care mă credeam aproape "pi pe doi - pi pe trei - pi pe doi". Clar, trebuia să mă apuc de slăbit, eventual cu nişte batoane din alea cu gust de furaj.

Nu am mai stat prea mult, pentru că "I was not in the project", dar oricum experienţa mi-a priit şi am cunoscut nişte oameni foarte mişto cu care sper să ţin legătura.

................................................................................


Tot cam atunci m-am dus să-mi schimb buletinul, cu ambii babalâci, din fericire, căci am putut sta la două cozi în acelaşi timp. Desigur că la început m-am aşezat la coada greşită, mă şi miram cum de-s aşa puţini, aşa că până să intru am aşteptat câteva ore.

În jur - faună cât cuprinde, de parfum nici nu mai zic. Din an în Paşte intra câte un ins la ghişeu, ieşea după un ceas de ziceai că e proaspăt scos din lagăr şi cel de după el băga, sfios, capul pe uşă, până să fie întâmpinat de o voce piţigăiată: "NU V-AM SPUS SĂ INTRAŢI CE N-AM VOIE ŞI EU SĂ MĂ DUC LA BAIE?!" "Dusul la baie" mai dura vreun ceas (pe bună dreptate, doar sunt camere înăuntru, n-a făcut femeia altceva decât să se ducă la baie), timp în care pe o rază de câţiva metri în jurul ghişeului se purtau discuţii filozofice ca pe maidan, iar din când în când mai ieşea de alături un nene cu mânecile suflecate şi cămaşa descheiată, întrebând fioros: "Bă, da' care-o-njurat p-aici-şa acu' vreo juma' de oră, că s-o văzut pe camere?"

După alte câteva ore petrecute în bunker, intrăm glorios şi noi. Funcţionara, foarte energică la început, examinează actele cu deosebită atenţie şi le completează cu viteza luminii stinse. Mă uit uit în stânga, mă uit în dreapta, ioc camere, funcţionara mai scrisese vreo două litere între timp, de la ghişeul alăturat se auzeau numai râsete, ziceai că-i în dublu extaz femeia, când le verifica dosarul, mai aştept, mai scrie vreo două litere şi în sfârşit termină, oftând de atâta efort. Mai bine s-ar mai fi dus la baie încă o dată. Pozatul a mers repede, mergea şi mai repede dacă nu se chinuia tipa să-mi mişte creştetul de vreo douăj' de ori, dar oricum, am scăpat rapid.

Ce să zic, o dup-amiază minunată petrecută la Poliţie, unde am cunoscut nişte oameni extraordinari. Data viitoare când mai trec o să fie când o să-mi schimb cetăţenia.


................................................................................


În altă ordine de idei, am primit de la ai mei o magnolie, pe care am plantat-o de ziua mea în curtea blocului, să o pot vedea de la geam. Printre tufişuri, ascunsă frumos şi protejată. O udam în fiecare zi. Se prinsese şi începuse să înflorească. Până când a fost smulsă de un biet cetăţean dornic să o vândă mai departe, care sper să sfârşească în chinuri groaznice.

În fond, de ce m-aş mira? M-am mai trezit fără preş la uşă, sonerie sau maşină în parcare. Când vezi în spatele unui bloc un copac cu flori aşa mişto, numai bun de vândut, te duci noaptea să-l smulgi, că doar, deh! cui îi trebuie să se holbeze la el?

În Germania zburdau iepuraşii prin parc şi nu-i lua niciun tembel să-i facă friptură. Prin alte părţi puteai să laşi portofelul pe o bancă şi nu-l lua nimeni. În ţările arabe îţi taie mâna dacă faci asta. Aici nu ştie nimeni nimic, nu a văzut nimic, nu are idee despre ce-i vorba. Nu mai găseşti tu preş aşa fain, mai bine îl iei de la vecinu', soneria aia e bună de dus la fier vechi şi de maşină nu mai zic, ce dacă mai are un pic şi se dezmembrează.

Păi, dom'le, cum să nu te scoată franţuzul din ţară de la el, unde nu poţi să intri în metrou fără să dai peste un muzicant sau vreo ghicitoare? Sau vreun cerşetor în faţa bisericii. Sau vreun hoţ de buzunare la Defense. Sau cum povestea şi Simona aici.

În concluzie, stăm cam prost, dar cel puţin eu nu mai am mult de aşteptat. Că tot veni vorba, cred că o să revin cu ştiri abia prin iunie-iulie, din nu-foarte-îndepărtata Vienă, pe care abia aştept să o revăd după mai bine de patru ani.