miercuri, 8 august 2012

Deutschland, das Land der Dichter und Denker Türken und Punker

(Nu ştiu dacă ăsta e pluralul de la Punker. Am căutat şi pe Google şi mi-a apărut: "Did you mean: bunker?")

Nu cred că am mai pomenit pe aici, dar oraşul pe care l-am vizitat anul ăsta a fost Düsseldorf. Yes, merg în Germănica, ce mişto o să fie, abia aştept. Din nou - hotelul plasat aproape de gară. Partea bună: n-o să mai car trolerul în timp ce schimb trei mii de metrouri. Partea naşpa: fauna. În afara faptului că e plin de skinheads şi homeleşi pe acolo, lumea pare ori confuză (asianii, în special), ori sictirită (turcii, mai mult. Era un je-m'en-fiche-ist care lucra la salubrizare, aduna gunoaiele cu viteza luminii stinse).

Hotelul e zuper, cu singura problemă că (aproape) toate camerele sunt pentru nefumători. Adică nu poţi deschide geamul decât foarte puţin, cât îţi permite lanţul cu care e legat. Le-am spus alor mei că pot încerca să construiesc un device astfel încât să nu mai fie nevoie să iasă tot timpul în faţa hotelului la socializare, dar au spus că menajerele nu sunt românce, ca în Londra de pildă (oricum acolo aveai un geam imens, numai bun de suflat fum prin el) şi ne pârăsc. Eh, şi dacă ne pârăsc, ce? 100 de euro în plus pe zi.

La TV prindeam inclusiv un post local, cu un singur prezentator (sau cel puţin numai pe el l-am văzut), care avea un laptop în faţă şi citea scriptul de pe nişte foi. 

Revenind la minunatul oraş, când am ajuns eram varză la capitolul transport. Site-ul nu le mergea şi am plecat sperând că vom găsi o hartă acolo. Mă duc la biroul de informaţii din gară, o întreb pe duduie dacă are aşa ceva, se uită speriată la mine şi spune că nu. La hotel găsesc o hartă cât de cât folositoare, dar până la urmă singurul mijloc de transport în comun folosit a fost metroul, de vreo două ori. Am căutat universitatea câteva zile la rând, însă de fiecare dată când întrebam un neamţ respectabil unde e, îmi dădea un răspuns de genul:

"Hm... Stai să mă gândesc... Cred că o iei la dreapta şi după aceea e posibil să mergi destul de mult, dar poţi lua metroul, dar nu ştiu de la care staţie. [Spre nevastă-sa] Schatzi, tu ai idee cumva unde e universitatea?"
"Universitatea?"
"Da, universitatea."
"Hm... Stai să mă gândesc... Probabil o iei la stânga, mergi un pic... şi după aceea nu mai ştiu... Ah, da, iei S-Bahnul 14 sau 16, nu mai ştiu sigur.

Apropo de oameni, cu excepţia drogaţilor şi cerşetorilor beţivi care se aşează lângă tine în parc, restul sunt foarte amabili şi par normali. Par, am spus. Chiar treceam prin centru într-o zi, iar din direcţia opusă venea o bătrânică îmbrăcată elegantă, machiată, aranjată, coafată mai ceva ca Bunica Olga înainte să meargă la vreo nuntă, care deodată se opreşte în faţa unui tufiş şi începe să îl certe, scuturând degetul aratător şi privindu-l încruntată. Nu era singura, după asta am mai văzut n nemţi ne-homeleşi, ne-cerşetori, ne-drogaţi vorbind singuri. Sau căutând sticle prin gunoaie, ca să le ducă la Supermarkt şi să primească o sumă infimă pentru ele. Bine, asta se întâmplă şi în Franţa, unde capacele de PET-uri sunt la mare căutare.

Preţurile sunt destul de mari (2 euro 500 de grame de roşii, de exemplu), oferta limitată (acu' recunosc că nu am mers în mai mult de 3-4 supermarketuri diferite) şi alimentele nu cine-ştie-ce (pâinea e rece şi udă, un euro juma', iar alimentele de la magazinele turcilor sunt naşpa).

Chiar şi aşa, restul e foarte bine pus la punct. Parcări fără număr-fără număr, blocuri (chiar şi cele din cartierul cu turcaleţi) noi/renovate, curăţenie pe străzi, piste pentru biciclişti, biciclişti cât cuprinde, pajişti îngrijite etc. Pe Koenigsallee e foarte frumos, iar promenada Rhinului e superbă, deşi bate un vânt de mori. Au acolo nişte localuri foarte drăguţe, unde se bea bere şi se mănâncă. Acolo şi lumea pare mai liniştită. Un pic mai încolo de gară, în cartierul cu mulţi turci, e un părculeţ plin de iepuraşi, gâşte, raţe şi oameni care fac jogging. Şi mai încolo e un Lidl unde găseşti produse ceva mai ieftine, plus un magazin de electronice şi alte briz-brizuri.

Şi mai e şi librăria aceea enormă (http://www.mayersche.de/shop/action/?aUrl=90001643), pe 5 sau 6 niveluri. Prima dată n-am ajuns la ultimul etaj, aşa că peste câteva zile m-am întors. Numai că am mai luat o dată şi primele etaje. Ai mei se panicaseră, eu uitasem complet de ei, telefonul mi-l uitasem în geantă, pe care o lăsasem la ei, copilu' nu mai ieşea, s-o fi pierdut poate, o fi găsit o altă ieşire pe cealaltă parte, mă întâlnesc cu mama pe scările rulante. Phew, copilul n-a păţit nimic.

Într-una din zile am fost la Essen, la shopping cică. Mai nimic de văzut, am stat 2-3 ore.

În alta am mers la Köln, unde din gară ieşeai direct în dreptul Catedralei. Aici erau mai mulţi turişti, mulţi asiani (rectific: chinezi, că nu ţineau mâna la gură când tuşeau şi aveau săpuniere în loc de aparate foto). Păcat că era duminică şi mai tot era închis, dar chiar mi-a plăcut.

Trebuia să mă întâlnesc cu un copilandru nemţişor în penultima zi şi am aşteptat să mă sune. Nu m-a mai sunat, dar când ajung acasă vorbesc cu el.

"Scuze că n-am mai ajuns, am fost la Occupy Düsseldorf. Am stat acolo două zile şi n-am putut să plec de la întâlnire, căci am aşteptat să fim evacuaţi, probabil ai citit în ziar."

Nu citisem nimic, nu ştiam mare lucru, doar trecusem pe lângă nişte corturi de protestatari de pe lângă o biserică, iar singura chestie care mi-a venit în minte să-l întreb a fost: "Da' tac-tu ştie ce faci la 16 ani?"

(Cred că o să trec la concluzie, aşa, suddenly and unexpectedly.)

Mi-a plăcut, all in all. Oraşul în sine e foarte frumos, oamenii mai puţin. Chiar şi aşa, îţi trebuie timp să te familiarizezi cu el, cel puţin mie mi-a trebuit. A fost, cred, prima vacanţă în care mi-a fost dor de casă, dar la sfârşit mi-a părut rău că plec. Au fost lucruri care m-au impresionat în mod neplăcut, nu pot să spun că aş vrea acum în clipa asta să mă întorc, dar cred că merită vizitat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu