joi, 19 iulie 2012

Am primit rezultatul! sau De ce nu mă mai gândesc la nemurirea sufletului de câteva zile

Zilele trecute, în timp ce stalkăream lumea pe Facebook, am observat că unii se lăudau cu rezultatele de la CAE.

The big moment has come.

73%, grade C. Essex, here I come!!!!!!!!

Măi, cred că am dat-o-n bară rău la Reading. Ia să mă uit pe grafic.

Use of English- 95% (!!!!!)
Reading&Speaking- 80%
Listening- 85%
Writing- 30%

(Astea-s rezultate aproximative, date de profă în funcţie de graficul lor tâmpit şi care nu respectă proporţiile d.p.d.v. matematic).

Stau. Am uitat o chichiţă şi m-o fi scăzut până la 60%. Chiar şi aşa, n-are cum. Am greşit numărul întrebării la a doua parte. Chiar şi aşa, tot luam un 40%. Mi-a încurcat teza. Am făcut eu o varză. Am scris numele, numărul candidatului greşit. Au pus foaia la congelator şi a reapărut cerneala ştearsă. Am scris urât.

Profa- să fac contestaţie (ce mişto se duc 530 de lei, aşa, deodată). Şi să fiu politicoasă ("Heeeey, motherfuckers!"). Dar să fiu conştientă că:

"...even if they've made a mistake and misplaced one of your texts, you must know that it's highly unlikely for them to admit it - because it would be bad publicity for them...it's their game, unfortunately..."

Motherfuckeri. Chiar dacă e greşeala mea, n-o să ştiu niciodată dacă aşa e. (Aşa mi s-a întâmplat acu' mulţi ani, la română la examen, când nu ştiam de ce mi-a scăzut pe o compunere 10 sutimi, astfel că mi-a ieşit 9.90. Şi eu mă consumam pentru aia. Ce vremuri bune.) Şi îmi iau şi 530 de lei pentru asta. Şi timp, stres etc. Nişte motherfuckeri.

Acum aştept răspunsul de la ăia. (Poate) revin.

UPDATE 1: Am depus contestaţia.
UPDATE 2: Primesc rezultatul pe la sfârşitul lui septembrie.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Cum era să fac atac de cord de două ori săptămâna asta+alte chestioare

Nu mai urc niciodată mai sus de etajul 5, sau dacă urc, merg pe scări, mai ard şi eu o calorie-două. Liftul mi s-a părut mai înfricoşător decât Chucky de când eram mică şi aveam la un moment dat o cameră la etajul nouă. În sfârşit, miercuri, după ce am apăsat de vreo două ori pe buton ca să chem liftul, am aşteptat în pustietatea casei scării vreo câteva minute până să ajungă. Buf. Se deschid uşile. Intră, Dobi, n-are ce să se întâmple, doar au mai păţit-o şi alţii. Buf. Se închid uşile. Apăs pe P. Nimic. Aş lua-o pe scări, dar poate mă prind între uşi. Mai apăs o dată. Scrşşşşşşşş. Final destination, da' cam lung drumu', parcă nu se mai termină. Subsol nu e, deci n-are ce să se întâmple. Buf. Nu se deschid uşile. Ce mă fac, o să încep să strig, doar n-am să stau aici, aaa, gata, că s-au deschis. Merg împleticit spre uşa de la scară. Trag de ea. Nu se deschide. Izbesc. Nici atât. Ce mă fac, o să încep să strig, dau telefoane, doar n-am să stau aici, aaa, uite că avea un butonel. Afară, la intrare, un nene mă privea cu un aer dubios şi ochii bulbucaţi. Ce să facem, asta e. Hai c-am trecut cu bine.

Bun. Asta a fost prima dată. A doua oară era pe la sfârşitul săptămânii, când primesc un mail de la Cambridge ESOL, în care îmi spunea cum să mă loghez ca să accesez rezultatele. Cam devreme, totuşi. Vacanţă distrusă, n-o să mai am voie să mă uit la TV (nu că m-aş uita) sau cine ştie ce alte prostii. Ce-o fi o fi, dacă iau B facultatea de mate la King's College mă paşte, dacă iau C poate mă acceptă şi ăia din Essex, hai că nu-i sfârşitul lumii.

"You will receive an e-mail when the results are available blablabla".

Mai am deci câteva zile de fericire. După aceea plec în Germania şi în cel mai rău caz ai mei mă vor lăsa acolo. Nu, ăsta e cel mai bun caz. În cel mai rău caz mă voi întoarce cu ei şi mă vor duce la ţărănoaia la bunica sau la Buinca de la Narcisa.

..................................................................

Azi trebuia să ieşim cu fosta clasă. În realitate, am ieşit eu şi m-am dus la Bibi la ţărănoaia, la petrecerea lui Bunelu'. Dânsul şi cu soţia sa, Bunela, m-au intimidat folosind Skype-ul, pe care eu încă nu l-am desluşit. Soţul lui Bibi schimba pamperşii surorii sale cu faţă de terorist, fratele ei mânca iaurt cu carne, iar restul lumii petrecea hardcore.

(Impresionant, am scris mai mult despre cel mai nasol minut din viaţa mea, în lift, decât despre party-ul lui Bunelu'.)

Apoi m-am întâlnit cu delegate of France de la IasiMUN (şi prietenii ei) ca să jucăm un joc pe care nu ştiam să-l joc. La un moment dat a venit vorba despre permisul de conducere.
"Tu când faci 18?"
"În aprilie, anul viitor."
"Eşti Capricorn?"
"Nu, sunt Taur."
"Pe 22 aprilie?" mă întreabă unul dintre amici, Tatăl Omida.

Am rămas mască. Nici măcar bunicii mei nu ştiu data mea de naştere.

Cu toate că eram cam varză, aveam cei mai mulţi bani şi am ieşit a doua, când am plecat fiindcă nu mai avea rost să jucăm şi boşorogii de prin jur ne dădeau târcoale.

A fost fain, dar poate la petrecerea de anul viitor a Bunelului nu o să mai vin numai eu.