luni, 12 septembrie 2011

S-a terminat.

Şi iată că am revenit pe meleagurile patriei...ăăă...şcolii. Aceeaşi şcoală, deocamdată. Azi dimineaţă săream în sus de fericire când m-a trezit tata:

"E opt şi douăzeci."
"Da. Trebuia să mă trezesc la opt şi jumătate."
"Dar ai telefonul închis."
"Întotdeauna îl am."

...

"E opt şi douăzeci şi cinci."
"DA, OMULE, DA, LASĂ-MĂ PÂNĂ LA ŞI JUMĂTATE."
"Ah. Credeam că trebuia să te trezeşti la opt şi douăzeci. Oricum, întârzii."
"Nu întârzii, că mai am timp până la nouă şi jumătate."
"Ah. Credeam că trebuia să fii acolo la nouă."

Şi credeam că numai eu stau prost cu auzul.

Am aflat bucuroasă că s-au mutat patru indivizi din clasă, ceea ce e bine, numai că nu era de ajuns. Măcar am scăpat de doi...nesimţiţi (că altfel nu pot să le spun), o fiinţă disperată şi tipa care îmi punea mâna pe picior. Tot e bine.

Festivitatea de deschidere (ce păcat că n-am ratat-o şi pe asta!) a început cu intonarea imnului. Moment emoţionant. Pentru o clipă am avut impresia că profii din comisie cântau. L-am văzut pe fostul prof de germană (care nu era în comisie), dar şi pe actuala Duamnă, care din nou a început să povestească despre nemurirea sufletului.

Am aceeaşi colegă de bancă. Pot să rezist încă un an. Pot.

Şi am aflat că aveam de citit în vacanţă un milion de cărţi acum trei zile. Asta e.

Şi sper ca mâine să se reunească fosta clasă, că când i-am văzut pe câţiva din actuala clasă am oftat mai tare decât Domnul Horror când face ca trenul.

Câţi ani mai am? Trei? Trec şi ăştia...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu