sâmbătă, 27 august 2011

Londra sau Cum-e-să-ai-tot-timpul-senzaţia-că-te-urmăreşte-un-troler

Londra nu e un oraş spectaculos, ca Parisul. Nu o să găseşti la fiecare pas luminiţe şi maşinuţe parcate la distanţă de un milimetru, şi nici negri care îţi îndeasă sub nas un pumn de brelocuri cu Turnul Eiffel. Nu. În schimb, la Londra plouă. Iar când plouă, o să vezi pe stradă atât oameni îmbrăcaţi în paltoane, cât şi copilaşi în picioarele goale. Şi mulţi negri. Şi de 100 de ori mai mulţi indieni a.k.a. pugu-pugu.

Cum era, de pildă, unul din ospătarii de la hotel, care, când intrai la micul-dejun, pe jumătate adormit, te întâmpina cu un rânjet a la Louis Armstrong, vorbind o engleză aproape imposibil de descifrat:

"Iţ gud for iu, madam, iţ gud for iu?"

Oricum, englezii, pugu-pugu sau nu, sunt nişte oameni extrem de cumsecade şi liniştiţi. Nu ca Tanti care ne-a acostat pe aeroportul din München, întrebându-ne dacă mergem spre Londra, apoi vorbind încontinuu despre fiul ei (Bogdan în sus, Bogdan în jos) La un moment dat m-a întrebat în ce an sunt la facultate. Haideţi, oamenilor, chiar arăt atât de bătrână?! Revenind la adorabilii englezi, un tip de vreo 18-19 ani, care semăna cu Jenson Button, văzând că mă chinui să-mi duc trolerul, l-a apucat cu un gest graţios şi mi l-a dus până în capul scărilor. :D

Că tot vorbeam de trolere, în staţiile de metrou aveam continua impresie că în spatele meu se află un troler care este gata să mă calce. Sau un căruţ de copil (mă rog, mai multe, că am văzut familii cu câte 5 sau mai mulţi copii. Îmbrăcaţi cu iegări şi desculţi.) Oricum, deja mi-e dor de metrou şi de oamenii interesanţi pe care îi vedeam acolo: un bătrânel de pe vremea lui Churchill, altul care bombănea, un homeless care mormăia "Fuck you. Fuck you. Fuck you.", un nebun beţiv care vorbea oamenilor despre poluare, chinezi, mulţi chinezi, negri, mulţi negri, femei pugu-pugu îmbrăcate în sari-uri şi cu...ăăă...şuncile la vedere, o tipă care îşi schimba pantofii în metrou, un tip care semăna cu Stephen Hawking etc. În fine, transportul e foarte bine pus la punct, deşi acum înţeleg de ce băieţii de la Top Gear urăsc autobuzele.

Cât despre must-sees, nu am prea multe de spus. British Museum e ascuns printre tufişuri şi greu de găsit (daaaar a meritat, fiindcă l-am văzut pe Ginger!), schimbarea gărzii e fun dacă vrei să faci baie de mulţime, parcurile nu au flori, ci numai iarbă, copaci şi porumbei uriaşi, Canary Wharf e superb, mult mai frumos ca La Defense, iar Madame Tussaud's e cam kitsch-ios, dar merită să stai la coadă pe două etaje într-o mini-discotecă, după care să îţi faci poze cu Prinţul Harry şi Hitler. Şi încă o chestie care merită: un tur la BBC Television Centre. E foarte tare. Cu doi ghizi foarte tari şi foarte mişto realizat. Plus că la sfârşit poţi să-ţi cumperi ce vrei de la BBC Shop. Eu mi-am luat un tricou cu Stig (singurul mărimea S!) şi un pix, tot cu Stig. Ai mei au fost foarte încântaţi, spunând: "Nu am înţeles tot din ce spuneau ăia, dar suntem siguri că ceea ce nu am înţeles nici nu era important." Da, da, bine.

Am mers şi la Oxford, o zi, şi care a plouat cu cisterna. Am vizitat -cică- un colegiu, unde am dat de toaleta decanului, am mers la o cafenea unde ospătarul m-a întrebat dacă vreau lapte în ceai şi am vorbit cu un nene de la Oxford International Study Centre despre IB. Mami exclama la fiecare pas: "Ce trotuar! Ce iarbă! Ce flori frumoase! Ce clădiri!". Personal cred că orăşelul era aproape la fel de sinistru ca Greenwich noaptea, când te duci la Sainsbury's şi te urmăreşte tipul care semăna cu Stephen Hawking pe care l-am menţionat mai devreme (deşi, culmea, toţi mi-au spus să vizitez Greenwich-ul).

Le-am spus babalâcilor că asta e ultima vacanţă petrecută cu ei şi s-au cam ofensat. În schimb, erau foarte mândri că au reuşit să ceară un bilet de metrou fără ajutorul meu. Mă rog, ciudăţeniile au început după ce am ajuns acasă, când m-am întâlnit cu o colegă ce i-a întrebat pe ai mei de ce nu mă duc la modelling. De supriza-surprizelor am avut parte când am intrat pe uşă:

"Mami, tati, cine a venit să ude florile?"
"Ah, bunica, a venit duminică pe aici."

O sun pe bunica.

"Da, buni, da, am ajuns cu bine, uite, am intrat în casă, dar îmi poţi spune de ce ai aşezat fostul tău televizor pe canapeaua din sufrageria noastră?"

sâmbătă, 13 august 2011

Ultima postare de pe blog...

...înainte să plec!

În sfârşit a venit şi mult-aşteptatul moment al evadării în Străinezia. Anglia, mai exact. Londra, şi mai exact. Mâine plec la Bucureşti (să trăieşti!) şi luni voi fi ajuns la destinaţie după ce voi fi schimbat două avioane, două metrouri şi un tren.

Şi sper să nu mă jefuiască vreun rioter sau să dea foc la hotel sau să mă nimerească vreo cărămidă. Oricum, aparte de plimbat prin părculeţe şi pe străduţe şi de vizitat muzeiaşe şi turnuleţe, o să vin de acolo cu o provizie de ciocolată Cadbury pentru tot restul vieţii şi magneţi.

Aşadar, sper să ajung şi să mă întorc cu bine. Scriu mai pe îndelete după ce ajung acasă, adică pe 25-26.

Pa, lume!