joi, 14 aprilie 2011

Cum muncesc în folosul patriei şi cum mă răsplăteşte ea

În ultima lună am fost prezentă (ce oficial sună) la două găli.

La prima, în martie, a fost tare. La propriu. Simţeam că tipa care cânta la tobe nu se afla pe scenă, ci în stomacul meu, împreună cu orchestra de 27 de inşi (parcă) pe care m-am străduit să-i număr. Oricum, a fost frumos.

Păcat că domnul academician Solomon Marcus făcea cam multe dezacorduri. Dar pun pariu că discursul dânsului l-a făcut pe domnul Horror să tresară (că tot vorbea de tresăriri).

A, da, şi m-am întâlnit şi cu Milka şi Ionuţa şi Tehaş (cu accent pe a) şi cu fosta mea educatoare pe care nu o mai văzusem de cel puţin 10 ani. Cât de truuuu!

................................................................................

A doua a fost miercuri (apropo, Milka, voi de ce nu aţi mers?). Plecat de la şcoală, schimbat ciorapi rupţi (ups), păpat ficăţei, mers la Ateneu, întâlnit cu Rux şi Altex, întâlnit cu Oana, salutat cunoştinţe (partea mea preferată), aşezat pe scaune. Sau fotolii sau ce-or fi.

În faţa noastră şedea Popică (ex-prietenul Geniului) împreună cu un tip care semăna cu Leonard Whiting.

Prilej de bârfă, deci. Cealaltă parte preferată a mea.


Între timp, Popică vorbea despre Geniu. De fapt îşi vărsa veninul şi rânjea malefic.

"Tu ştii că de fapt el... Mwahaha... Şi...cum? A plecat? Nu, e prea sfânt ca să plece. Apropo, mai are alţi prieteni...ăăă...sau prietenă, cu excepţia cărţii de mate? Mwahahaha!"


În sfârşit, erudiţii din liceul nostru sunt strigaţi şi aplaudaţi. Noi ne ridicăm de pe scaune şi ne lipim de un perete apropiat, ca să nu dureze prea mult până ajungem pe scenă.

"Cred că am luat ţeapă!" remarcă Altex după lungi aşteptări.

Dar nu am luat ţeapă! Am fost strigaţi, aplaudaţi, premiaţi etc. şi, cel mai important, AM DAT MÂNA CU PRIMARUL (!!!). Nu că ăsta ar fi fost scopul meu în viaţă, dar zâmbetul acela -fals- de politician exact ca în filme e fascinant (cel puţin funcţionează la pensionari precum [stră]bunica Lenuţa, care acum câţiva ani era extaziată de gestul domnului primar de a da cu soluţie anti-ţânţari în zona Şerbăneşti).

După ce ne-am întors, Altex s-a aşezat în mijlocul nostru, "ca să nu mai bârfim" (desigur că am putut bârfi şi peste el).

Au urmat erudiţii de la liceul lui Popică, care comenta câte ceva despre fiecare:

"Cum poate să te cheme aşa? Doamne... Pe tipul ăsta l-am luat la olimpiadă. Şi pe ăsta. Şi pe ăsta. Oh, uite-l pe directorul nostru. [către mine] Ba nu, nu e drăguţ deloc! [tipul care seamănă cu Leonard Whiting e strigat] Bă, bă, deci tipul ăsta e genial! Yay, în sfârşit şi eu!"

A fost chiar mişto.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu