sâmbătă, 19 februarie 2011

Nu ştiu cu ce să încep

De fapt, nu prea ştiu ce să scriu. De fapt de fapt, acum nici n-ar trebui să scriu pe blog, ci să studiez ca un copil silitor ce sunt. Dar mă voi gândi la asta mâine.

Spun că nu prea ştiu ce să scriu fiindcă nu cred că cineva e interesat de rutina mea (doar dacă sunt stalkeri, dar stalkerii stau mai mult pe Facebook.) Când am încercat să ies din rutină şi să merg la concertul lui Alexandru Tomescu zilele trecute, nu mai erau bilete. Pun pariu că dacă mi-aş fi cumpărat bilet concertul ar fi fost anulat. E ca şi cum un nor negru m-ar urmări peste tot (că tot vorbeam de stalkeri).

Dar dacă mă gândesc mai bine, nu e chiar aşa. Săptămâna trecută, scumpa mea colegă de bancă m-a rugat să o ajut să facă problema la fizică (chit că nici nu deschisese caietul). Apoi a ridicat mâna să iasă la tablă (chit că "muncise atât de mult la ea"), luându-şi şi caietul (chit că n-o înţelesese).

"Stai, nu problema asta. Cealaltă." spuse Tiffany.

FAIL!

Fail fail fail fail fail!

Oamenilor. Voi credeţi că puteţi să o duceţi aşa, profitând de alţii, pentru totdeauna? Ce spui? Că dacă ai avea condiţii mai bune şi că dacă ai fi făcut şcoală cum trebuie nu ai mai fi aşa? Şi crezi că eu trăiesc în puf? Ţ-ţ-ţ. Toţi oamenii sunt egali. Doar că unii sunt mai egali ca alţii. Taci şi înghite.

Dar să lăsăm deoparte afaceriştii.

Tot săptămâna trecută, la germană, mi-am dat seama ce ochi de şoim am. De aceea am înţeles aproximativ 9.85% din textul scris pe tablă.

"Ce scrie acolo?"
"Ich muss zuerst meine Brille holen. Ohne sie kann ich gar nichts sehen."

Mda.

Cu zece minute înainte de terminarea orei, Nasty intră în clasă.

"Mă scuzaţi, duamna profesoară, că am întârziat. Am de făcut nişte teste la biologie. Merg la olimpiadă."
"Aşa... Dar ce biologie faceţi voi acum?"
"Biologia de-a noua."
"Dar cum se numeşte?"
"Păi...biologie... celula, genetică, cromozomi, xy etc."

Nasty îşi ia ghiozdanul şi dă să plece.

"Şi într-a zecea?"
"Nu ştiu, probabil zoologie."

Nasty se mişcă impacientat şi pune mâna pe clanţă.

"Şi într-a douăsprezecea faci anatomia, nu?"
"Da, da, probabil. Săru..."
"Şi tu acum la ce ai olimpiadă?"
"La biologie!"
"La care biologie?"
"De-a noua!"
"Bine, bine, succes, dar să mai înveţi şi la germană."
"Mulţumesc, săru' mâna!"

Şi iese.

La finele orei, Duamna îmi explică de ce nu trebuia să folosesc în compunere verbul "e-mailen", ci expresia "durch e-mail schicken etc. etc.", precum şi modalităţile prin care fiica ei îi trimite acesteia poze din Străinezia. E impresionant cât de puţine lucruri poate exprima Duamna în atât de multe propoziţii.

Iată că tot am scris despre ceva. Vreau vacanţă.

sâmbătă, 5 februarie 2011

În sfârşit...

...ceea ce aştepta(ţ)i. Da, tu, tu, tu şi tipul din dreapta.

Glumeam.

Postarea asta a fost, este şi va fi despre tine, Milka. "Milka" pentru că aşa ai vrut tu să te cheme. Deşi am descoperit că numele tău real vine din greacă (!!!). E pentru prima dată când scriu ceva "la comandă", deci trebuie să fie ceva care să te emoţioneze profund...să te facă să plângi... după care să dai copy-paste la ceea ce am scris şi să pui la status vorbele mele de duh.

Încep cu începutul, pentru necunoscători şi nu numai.

O ştiu pe Milka de mai bine de patru ani. O ţin minte şezând pe acel scaun plin de acuarele, în banca a...ăăă...treia (parcă) de la geam, alături de Scruffy (care pe atunci nu poseda un păr de doi kilometri). Eu stăteam în celălalt capăt al clasei, în prima bancă, ascultându-l pe tipul cu voce de trompetă vorbind despre delicatesele culinare ale foştilor colegi şi uitându-mă cruciş la profesorul de religie care desena liniuţe pe un caiet cu foi îngălbenite de trecerea vremii. Deşi atunci de-abia dacă o observasem pe Milka, nu ştiam cât de mult avea să-şi pună amprenta asupra vieţii mele mai târziu.

Milka era înnebunită după două lucruri: Profa de Română şi fursecurile mele fără gluten.Probabil că încă este, deşi subsemnata a renunţat de mult la fursecuri. Şi avea părul lung "până la fund". Şi o vestă de blugi. Şi un sarafan de blugi în care venise îmbrăcată în mijlocul iernii. Şi plângea când lua un 9. Şi spăla buretele la fiecare 10 secunde când ştergea tabla. Şi i-a luat doi ani să scrie amintirea de pe tricou (plus că a fost şi prima care a scris!) Pentru că era şi este o perfecţionistă. (şi te rog nu mă contrazice aici. Taci şi înghite.)

La un moment dat ajunsese să urască pe toată lumea, cu excepţia a două persoane, şi anume Ionuţa şi Altex (nu mă contrazice nici aici. Scriai pe bileţele "I hate everyone", teribilisto. Ha!). După aia ori o fi ascultat prea mult John Lennon, ori o răpiseră extratereştrii pacifişti, că nu mai ura chiar pe toată lumea.

Mai mult, era de-a dreptul emo...tivă. Nu mă refer la plânsul la comandă, ci la cum a reacţionat la videoclipul Profei de Chimie (snoof, snoof) sau la cel cu clasa, de la sfârşitul anului (uee, uee).

Apropo de emoţii, îmi spunea acum ceva timp că ea nu roşeşte. Gogoşi. Măi, Milko, tu crezi că pot uita vreodată tenul tău de culoarea steagului URSS atunci când domnul Bărbos ţi-a mângâiat afectuos spatele în timpul uneia dintre orele de curs? Nu te preface că nu îţi aminteşti. Se poate şi mai rău.

Vezi ce memorie bună am? Aşa de bună încât mi-am amintit de ziua ta la vreo două zile după "bairam", când m-am trezit peste noapte să mănânc, iar ciocolata mi-a amintit de aricii (comestibili, desigur) pe care i-ai adus la şcoală cu ani în urmă (când eram mai tineri). Peste câţiva ani îţi voi ura "la mulţi ani" cu un an întârziere (ceea ce nu e chiar aşa de rău).

Am făcut un efort supraomenesc să te fac să snoof snoof, dar tare mă tem că nu am reuşit. Nu ştiu ce să mai scriu. Îţi doresc succes în viaţă, ai fost (haha, ai fost) o prietenă de milioane etc. etc. sună prea banal pentru o văcuţă...ăăă...persoană sublimă ca tine (şi nu sunt sarcastică).

În fine, încă am convingerea că nu trebuia să îţi arăt blogul. A mic) pentru că ai avut obrăznicia de a cere să apari ca protagonistă în el şi B mic) fiindcă ştiu că îl vei arăta (dacă nu ai făcut-o deja) şi altora, deci reputaţia mea e pusă în joc, mai ales că eu nu posed "enough courage".

Asta e. C'est fini, vorba ta.

P.S.: Îmi datorezi 7 lei.

P.P.S.: Na că te-am făcut să plângi!