vineri, 7 ianuarie 2011

Shaggy people şi people care nu pricep

Mai întâi... Aspirantul care voia să devină patiser...
...apoi, Coşbuc...
...apoi, Richard Hammond...
...urmat de James May...
...şi în final...

"Mama, am o veste foarte proastă pentru tine." îi spun.
Mama face ochii cât cepele.
"Geniul s-a tuns."

Tăcere. Moment de reculegere.

"Ah!" exclamă. "Şi acum arată ca un piţiponc."

(Nu folosesc emoticoane pe blog, dar asta a fost bună =))) )

"Adică, nu mai are pletişoarele alea, cârlionţii aceia...?"
"Nu." spun, încercând să maschez propria dezamăgire.
Apoi izbucneşte în râs:
"Vezi? Vezi? Te-ai tuns tu, s-a tuns şi Geniul!"

Of. Da. Mama îl iubeşte pe Geniu. Nu are decât să îl adopte! A, ba nu, că asta ar însemna să împărţim aceeaşi casă. Retrag spusele.

Probabil că băiatul a depăşit criza adolescentină şi a încetat să mai accepte părul lung. Sau a fost obligat să recurgă la asta. Sau a fost constrâns de împrejurări (cuvântul "păduchi" vă spune ceva?). Sau pur şi simplu şi-a dat seama că din Mircea Cărtărescu se transforma în Brian May. Of din nou.

"Mă ajuţi şî pi mini?" (recunoaşteţi personajul!)
Mă pregăteam să ies din clasă, căci finalizasem teza.
"Ti rog, mai stai oleacă!"
Doar i-am spus înainte să nu perturbe sfera în care sunt învăluită în timpul tezelor şi extemporalelor şi a spus că a înţeles. A spus, bine spus.
"Ti rooog!"
Ies.
"Eşti rea!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu