vineri, 24 decembrie 2010

Furăm la colindat

Fúrăm, adică.

Pentru prima dată în viaţa mea. Cu (o parte din) foştii colegi. La foştii profesori...teoretic.

Paradoxal, fix atunci, nimeni ori nu mai avea minute, ori nu putea suna, ori nu avea numerele de telefon ale profesorilor, ori intra mesageria, ori profesorii pur şi simplu "nu răspundeau".

Aşa că aplicarăm metoda "on the spot decision" şi ne întâlnirăm la locul stabilit, uitându-ne unii la alţii precum mâţele în calendare şi vice-versa, neştiind încotro s-o apucăm în marele oraş. În final, am hotărât să mergem la profesoara de engleză, pe care am sunat-o eu personal, dar intra mesageria (unde o fi smiley-ul acela care rânjeşte inocent?).

"Da' mai mergem sau nu? Dacă nu a răspuns...o fi făcând şi femeia curăţenie, mai ales că e 23..."
"Păi noi am sunat, dar ce să-i fac dacă intră mesageria?"

Obrajii mei capătară o culoare uşor rozalie.

După discuţii seculare care au durat cam zece minute, facem stânga împrejur şi ne ducem acasă la unul dintre colegi. Părinţii lui ne primiră cu drag, ignorând "erorile tehnice" (detalii, detalii...), după care ne oferiră de-ale gurii (gratis!). Văzându-l pe iubitul lor fiu îndreptându-se spre DVD, speram cu toţii să nu ne pună înregistrările din prima lui zi de grădiniţă. Din fericire pentru ei/păcate pentru mine, a ales să ne încânte cu nişte superbe acorduri de house. Unii, aparte de mine şi Simona (da, acel Simona!), au acceptat bucuroşi o duşcă de...nu ştiu ce era aia... Eu m-am mulţumit cu prăji (zahăăăăr!).

După ce ai lui s-au descotorosit de noi, eu, Mami şi alte două colege am cumpărat din piaţă flori pentru sărbătorita pe care urmam să o "colindăm". "Colindăm" între ghilimele fiindcă nu a ieşit cum îşi propusese Perfecţionista. Eh, nu toată lumea are talent! Cel puţin sărbătorita nu a refuzat să ne servească şi ea cu bomboane de pom, mandarine şi un lichid de culoare roşu-liliachiu ce conţinea E-uri şi alte substanţe de-astea (gratis!). Mai mult, prietena ei l-a adus şi pe Spike, un pămătuf de bichon de care Simona (tot acelaşi Simona) s-a îndrăgostit pe loc, încât la un moment dat se afla sub masă, bălăngănindu-se (el, nu câinele).


În fine, când am ajuns acasă am observat că splendida-mi podoabă capilară proaspăt tunsă începuse să încreţească din cauza umezelii de afară. Vive la umezeală!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu