vineri, 6 august 2010

Paris Partea I - Viaţa în aeroport

Furăm anunţaţi că zborul fusese amânat pentru ora 13.30. Asta înseamnă aşteptare de la 7.30 la 13.30, adica 6 ore, pe Băneasa.

Buuun! Sau nu. Deschid cartea "Doamna McGinty a murit" de Agatha Chrstie (comandaţi două copii acum), sperând că cititul îmi va lua gândul de la păsările călătoare de primprejur.

Timpul trecea cu viteza luminii stinse. Se deschide check-in-ul, în sfârşit, iar eu şi babalâcii ne repezim la...chioşcul-sau-cum-s-o-fi-chemând pentru a cântări bagajele, chestii de rutină (care rutină?) etc. Teoretic eram închişi în aeroport.

Ne aşezăm în locul cel mai călduros posibil. Atât de călduros, că ziceai că stai lângă o sobă stinsă, în timp ce afară-i frig şi înnorat. Lângă noi, un Nene şi un tip cu laptop (chestie pe care eu nu o aveam). Deschid din nou cartea despre doamna McGinty (care între timp a murit). Cineva de lângă mine începe să turuie ceva în limba vorbită de cei ce locuiesc în ţara în care ar fi trebuit să fiu atunci. Întorc capul. Cin' să fie oare? Nenea, care vorbea cu mine personal.

"Nu înţeleg franceza..." spun.
"Aa! Scuze. Am văzut ceva în franceză în cartea pe care o citeai."
"Era doar o replică."
"Ştii, eu în '74 am dat la Facultate la Bacău şi am luat 7,85, dar n-am intrat. Anul următor am intrat la Bucureşti, la Franceză-Rusă. Tu ce limbi străine mai faci?"
"Engleză şi germană."
"Engleză şi germană... Bine. Am fost profesor de franceză, şi îmi amintesc unele pasaje din manuale perfect. Nu am fost în Franţa decât o singură dată... Dar acum încerc să învăţ catalana, de pe Internet, căci fiica mea locuieşte acolo. E măritată cu un spaniol, dar ai idee că el a fost singurul care a prezentat-o părinţilor săi..."

Încerc să trag cu ochiul la carte, simţind că a făcut o pauză.

"...le-a spus că-i ucraineancă, la început, nu româncă, fiindcă, ştii, îi era frică să..."
"Aha, înţeleg." spun, absent.
"Şi acum merg pentru prima oară acolo. Să vedem cum va fi. În ce clasă eşti?"

Mă trezesc din somn.

"A noua. Trec într-a noua."
"Aa... Credeam că eşti mai mare. A unsprezecea, a douăsprezecea."
"Nu, nu."

S-o iau ca pe un compliment? Brusc, Tanti care Anunţă întrerupe conversaţia (!!) şi spune că zborul e amânat pentru aproximativ ora 15.30. Am privit pe geamul ce ducea dorul femeii cu şorţ şi mop, văzând la orizont magazinul IKEA. De ce? De ce am făcut aşa devreme check-in-ul, când puteam să facem o excursie şi să cumpărăm şi suveniruri de acolo?

Sar peste amănunte, adică aşteptare, citit despre doamna McGinty, aşteptare, butonat pe telefon şi... am spus cumva de aşteptare?

Cert este că avionul a decolat (o raritate) la 16.00. Patru ore mai târziu eram în camera de hotel şi înjuram cu toţii. Adică eu, că ai mei fumau pe rupte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu